NATURA JURIDICA A PROCEDURILOR NOTARIALE SI A INSTITUTIEI NOTARULUI PUBLIC
Conf. univ. dr. GHEORGHE DOBRICAN
Stabilirea naturii juridice a procedurilor si a institutiilor juridice se face prin prisma normelor legale care le reglementeaza. In cazul procedurilor notariale si a institutiei juridice a notarului public, stabilirea naturii juridice a acestora se va face in raport cu Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale, Codul de procedura civila, care constituie dreptul comun pentru procedurile notariale si Codul civil, a carui aplicare se face, in materiile privind contractele si succesiunile, prin intermediul acestor proceduri.
Sub imperiul vechii reglementari a Notariatului de Stat, statornicita prin Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea si functionarea Notariatului de Stat, acesta era inclus in categoria organelor administratiei de stat, in subordinea Ministerului Justitiei. Chiar si in urma noii reglementari a procedurilor notariale si a institutiei notarului public, s-a exprimat opinia in sensul ca "activitatea notariala nu are un caracter jurisdictional, ci unul administrativ'". Un alt autor, dupa ce aduce argumente plauzibile in sprijinul opiniei potrivit careia "biroul notarial se infatiseaza ca o institutie de drept privat, iar nu ca un organ al administratiei de stat", deoarece "biroul notarial si titularul acestuia sunt independenti fata de orice alta autoritate publica", conchide totusi ca "sub aspectul continutului actele notariale au un caracter special; ele pastreaza unele din caracteristicile actului administrativ, fiind acte de autoritate”. Aceste opinii creeaza o stare de confuzie, deoarece, daca se accepta ca "activitatea notariala nu are un caracter jurisdictional, ci unul administrativ" si ca actele emise de notarul public "pastreaza unele din caracteristicile actului administrativ", inseamna ca procedurile notariale si institutia notarului public, in cadrul carora se emit asemenea acte, au un caracter administrativ. Uneori, se face referire la raspunderea administrativa a notarului public, in loc de raspunderea disciplinara a acestuia, asa cum este denumita de lege, ceea ce, la fel, ne poate duce la ideea ca ne regasim in prezenta unei institutii administrative".
Determinarea naturii juridice a procedurilor notariale si a institutiei notarului public, care se intrepatrund, prezinta o importanta deosebita pentru existenta si perspectivele profesiei liberale a notarului public, statutul acestuia in prezent si viitor, caracterul actelor notariale si caile de atac impotriva acestora si raspunderea juridica a notarului public.
Fata de modul cum legiuitorul a reglementat prin Legea nr. 36/1995 procedurile notariale, in special, procedura autentificarii actelor si procedura succesorala, care reprezinta, in fapt, activitatea principala a notarilor publici, acestea nu pot fi caracterizate ca avand o natura administrativa si, ca urmare, nici actele emise in cadrul acestora nu vor avea un caracter administrativ.
Procedurile notariale reglementate prin Legea nr. 36/1995 au un caracter necontencios, situatie in care, daca este cazul, se vor intregi cu prevederile Codului de procedura civila privitoare la procedurile necontencioase (art. 331- 339 C.pr.civ.) , si " ... cu dispozitiile de procedura contencioasa, in masura in care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii" (art. 338 alin. 1 C.pr.civ.).
In doctrina, se considera, in unanimitate, ca procedurile notariale au un caracter necontencios.
Pentru a stabili daca procedurile notariale si institutia notarului public au caracter administrativ, se impune, in primul rand, stabilirea naturii juridice a procedurilor necontencioase, in general, reglementate de Codul de procedura civila. Aceste proceduri se caracterizeaza prin lipsa unui litigiu, spre deosebire de procedura contencioasa unde exista un litigiu, fapt pentru care au fost denumite jurisdictii gratioase sau voluntare". Uneori, s-a folosit pentru aceasta procedura numai termenul de jurisdictie gratioasa", considerandu-se ca "actul gratios este administrativ in fond si jurisdictional in forma". Alteori, s-a aratat ca, la data elaborarii Codului de procedura civila, procedura necontencioasa era denumita gratioasa, administrativa sau voluntara si ca "natura insasi a jurisdictiei gratioase este administrativa, chiar in cazul in care ar fi indeplinita de o instanta judecatoreasca", apreciindu-se ca ne aflam in fata unui act de natura administrativa.
Terminologia folosita pentru procedurile necontencioase sau nelitigioase si opiniile exprimate evaziv si imprecis demonstreaza, cu deplin temei, ca ,,Distinctia dintre contencios si gratios este deseori dificila si nesigura", deoarece " ... in fiecare ipoteza judecatorul are de examinat acte, fapte, raporturi de drept, circumstante particulare, probleme de drept si de fapt pe care e chemat sa le rezolve, prin acte, care in natura lor proprie sunt adevarate hotarari". Ca urmare, din moment ce si in cazul procedurii necontencioase, judecatorul dezleaga o problema de drept, jurisdictia gratioasa nu poate avea un caracter administrativ. Intr-adevar, se poate afirma fara nici o retinere, in urma unei examinari obiective a realitatilor juridice, ca " ... atributiunile gratioase fac parte din functiunea jurisdictionala, cu acelasi titlu ca si atributiunile contencioase''.
Argumentele invocate mai sus ne determina sa ne raliem intru totul opiniei in sensul ca procedurile gratioase nu sunt proceduri administrative, ci proceduri jurisdictionale, in cadrul carora judecatorul este chemat sa rezolve anumite probleme de drept, in functie de obiectul cererii pe care o poate admite sau respinge prin incheiere, supusa controlului judiciar si nicidecum controlului administrativ. Or, daca procedurile necontencioase sau nelitigioase, denumite gratioase sau voluntare, ar fi de natura administrativa, actele emise in cadrul acestora ar avea aceeasi natura si ar putea fi atacate pe cale administrativa, inclusiv in contenciosul administrativ potrivit Legii nr. 29/1990, ceea ce insa este exclus cu desavarsire. Acest argument esential este neobservat de catre autorii opiniei caracterului administrativ al procedurilor necontencioase si a actelor eliberate in cadrul acestora.
Revenind la procedurile necontencioase notariale, a autentificarii actelor si succesorala, care fac parte, asa cum am mai aratat, din categoria procedurilor necontencioase, fara indoiala ca acestea vor avea un caracter jurisdictional si nicidecum administrativ.
In cazul procedurilor necontencioase notariale este de observat ca legiuitorul a realizat prin Legea nr. 36/1995 o reglementare riguroasa si detaliata a acestora.
In cazul procedurii necontencioase a autentificarii actelor "Notarul public are obligatia sa desluseasca raporturile reale dintre parti cu privire la actul pe care vor sa-I incheie, sa verifice daca scopul pe care-l urmaresc este in conformirate cu legea si sa le dea indrumarile necesare asupra efectelor lui juridice" (art. 41 alin. 1 din Legea nr. 36/1995). Or, pentru ca notarul public sa poata deslusi raporturile juridice reale dintre parti, va cere acestora " ... documentele justificative si autorizatiile necesare pentru incheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obtine el insusi documentatia necesara" (art. 45 alin. 2 din Legea nr. 36/1995).
De asemenea, in cadrul procedurii autentificarii actelor, notarii publici " ... au obligatia sa verifice ca actele pe care le instrumenteaza sa nu cuprinda clauze contrare legii si bunelor moravuri" (art. 6 alin. 1 din Legea nr. 3611995), deoarece "Nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri" (art. 5 Cod civil).
Din textele enuntate mai sus si din modul cum se desfasoara in mod practic procedura autentificarii actelor notariale, rezulta ca notarul public desfasoara o adevarata jurisdictie necontencioasa, exercitandu-si, din plin, rolul activ pentru stabilirea starii de fapt si a raporturilor juridice si comerciale reale dintre parti, pe care urmeaza sa le constate prin actele juridice pe care le autentifica. La acestea trebuie sa adaugam exigentele notarului public cu privire la identificarea si prezenta partilor, acordul de vointa si semnatura acestora.
La fel, in cadrul procedurii necontencioase succesorale notariale, notarul public administreaza, la cererea partilor sau din oficiu, probele necesare pentru stabilirea corecta a starii de fapt si de drept, respectiv masa succes orala, persoanele care au calitatea de mostenitor si cotele ce li se cuvin, in care sens va admite si administra toate probele prevazute de lege constand din: inscrisuri (certificate de deces, actele de stare civila ale pretinsilor mostenitori pentru a se stabili vocatia lor succesorala, actele de proprietate ale defunctului, certificatele de atestare fiscala, certificatele de rol agricol, testamente), declaratiile mostenitorilor care se consemneaza in incheierile de dezbateri, expertize, declaratii ale martorilor, in urma carora acesta intocmeste incheierea finala si elibereaza certificatul de mostenitor.
Fata de activitatea complexa desfasurata de notarul public in cadrul procedurii autentificarii actelor si a procedurii succesorale, putem afirma, fara teama de a gresi, ca acestia indeplinesc o activitate de jurisdictie necontencioasa, cu unele elemente contencioase si nicidecum o procedura administrativa. Sustinerea in sensul ca activitatea notarului public ar fi natura administrativa in cadrul acestor proceduri, ni se pare de-a dreptul simplista, deoarece ignora legea si realitatea juridica.
In cadrul procedurii autentificarii actelor si a procedurii succesorale, notarul public evalueaza dovezile prezentate de parti din proprie initiativa sau la cererea lui, pronuntand adevarate solutii prin incheierile de autentificare sau de respingere a autentificarii si prin certificatele de mostenitor eliberate de acesta, care pot fi atacate, potrivit art. 88 si art. 100 din Legea nr. 36/1995, cu actiune in anuIare la instanta judecatoreasca, in conformitate cu prevederile Codului de procedura civila.
Faptul ca notarul public desfasoara o activitate jurisdictionala necontencioasa in cadrul procedurii autentificarii actelor si a procedurii succesorale, pronuntand adevarate solutii pe baza dovezilor prezentate de parti, este demonstrat si prin imprejurarea ca acesta " ... are statutul unei functii autonome" (art. 3 teza a II-a din Legea nr. 36/1995), ceea ce presupune independenta notarului public fata de orice autoritate sau persoana, fiind obligat sa se supuna numai legii, in indeplinirea sarcinilor profesionale. Aceasta autonomie, asemanatoare cu independenta judecatorului consacrata de art. 123 alin. 2 din Constitutie, in mod evident, nu este specifica organelor administrative.
Pentru motivele aratate, consideram ca procedurile necontencioase notariale si institutia notarului public nu pot fi considerate de natura administrativa, avand un caracter jurisdictional necontencios, cu elemente contencioase, in cadrul carora notarii publici pronunta, la fel ca judecatorii, solutii care pot fi verificate si modificate prin intermediul actiunii in anulare introduse la instantele judecatoresti potrivit Codului de procedura civila, asupra carora se poate exercita si controlul judiciar, prin intermediul cailor legale de atac.