RASPUNDEREA PENALA A NOTARULUI PUBLIC
Conf. univ. dr. GHEORGHE DOBRICAN Notar public
In doctrina si jurisprudenta s-a pus problema raspunderii penale a notarului public pentru infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul, precum si pentru infractiunile de fals in inscrisuri.
Intr-o opinie s-a sustinut ca notarul public poate fi subiect activ al infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, cu motivarea ca aceasta indeplineste un serviciu public, avand calitatea de functionar public. Potrivit acestei opinii, notarul public este susceptibil de a raspunde penal pentru urmatoarele infractiuni: abuz in serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.pen.), abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi (art. 247 C.pen.), abuz in serviciu contra intereselor publice (art. 248 C.pen.), abuz in serviciu in forma calificata (art. 248’ C.pen.), neglijenta in serviciu (art. 249 C.pen.), purtare abuziva (art. 250 C.pen.), luare de mita (art. 254 C.pen.), primirea de foloase necuvenite (art. 256 C.pen.). Tot in sensul acestei, opinii s-a aratat, fara nici o motivare, ca „Persoana care are calitatea de notar public poate raspunde penal atat pentru faptele care au legatura, cat si pentru faptele care nu au legatura cu exercitiul functiei de notar public".
S-a exprimat si opinia ca notarul public poate fi si subiect activ al infractiunilor de fals material in inscrisuri oficiale, prevazute de art. 288 C.pen. si fals intelectual prevazuta de art. 289 C.pen., deoarece avand calitatea de functionar public sau functionar poate fi subiect activ al acestor infractiuni.
Cu privire la faptele aratate mai sus practica judiciara este contradictorie, pronuntandu-se solutii in sensul ca notarul public nu are calitate de functionar, precum si solutii in sensul ca aceasta are calitatea de functionar in acceptiunea art. 150 alin. 2 C.pen., art. 289 C.pen. si art. 147 C.pen., situatie in care aceasta poate fi subiect activ al infractiunii de fals intelectual. S-a exprimat si opinia, potrivit careia, notarul public nu raspunde penal pentru nici o infractiune de serviciu sau in legatura cu serviciul, cu motivarea ca o atare infractiune presupune existenta unui serviciu in cadrul caruia functionarul isi exercita atributiile, iar ca obiect juridic specific relatiile sociale referitoare la bunul mers al activitatii serviciului in cadrul caruia isi desfasoara activitatea functionarul public, presupune o subordonare ierarhica in baza unui contract de munca, primirea unui salariu, insarcinarea in serviciul unei unitati, caracterul administrativ al acestei insarcinari, supunerea unei discipline, etc.. Cu aceeasi motivare s-a sustinut ca notarul public nu poate fi subiect activ nici al infractiunii de fals intelectual prevazuta de art. 289 C.pen. pentru ca nu are calitatea de functionar si nu actioneaza asupra unui inscris oficial, care potrivit art. 150 alin. 2 C.pen. trebuie sa emane sau sa apartina unei unitati la care se refera art. 145 C.pen. or, notarul public, emite anumite acte fara sa fie incadrat in serviciul unei persoane juridice de drept public.
Pentru motivele aratate mai sus si pentru cele pe care le vom arata in continuare, consideram ca notarul public nu poate fi subiect activ al infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
Fata de continutul Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici este de necontestat ca notarul public nu este functionar public deoarece, asa cum bine s-a subliniat in literatura juridica, functionarul public se afla intr-un raport de serviciu (raport de munca) cu o institutie publica, primeste un salariu, are anumite atributii si sarcini de serviciu ce trebuie realizate, este subordonat fata de angajator, are dreptul la despagubire daca a suferit o paguba in timpul indeplinirii sarcinilor de serviciu, etc.. Ca urmare, aceste elemente caracteristice, care definesc pe functionarul public, nu se regasesc in cazul notarului public.
Caracterizarea unor fapte penale de natura celor in discutie, nu se poate face numai prin prisma prevederilor din Codul penal, facand abstractie de reglementarile din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale, Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici si legislatia civila in general. Numai tinand seama si de aceste reglementari putem face o diferentiere intre raspunderea penala si celelalte forme de raspundere juridica si sa stabilim conditiile in care notarul public poate raspunde penal.
Notarul public isi indeplineste sarcinile profesionale in cadrul unor proceduri speciale necontencioase notariale, reglementate prin Legea nr. 36/1995, a notarilor publici si a activitatii notariale. Cele mai importante acte, prin consecintele pe care le produc pe plan judiciar, economic si social, se indeplinesc de catre notarul public in cadrul procedurii de autentificare a actelor si a procedurii succesorale notariale. Procedurile speciale necontencioase notariale nu sunt singurele proceduri speciale necontencioase din legislatia noastra procesuala, deoarece Codul de procedura civila, si unele legi speciale, reglementeaza diferite proceduri speciale necontencioase, acestea fiind indeplinite de judecatori, de notarii publici, precum si de persoane numite sau desemnate sa indeplineasca unele proceduri speciale necontencioase.
Reglementarea-cadru a procedurilor necontencioase se face de Codul de procedura civila, in Cartea a III-a, intitulata „Dispozitii generale privitoare la procedurile necontencioase" - art. 331-338 - ce constituie dreptul comun necontencios, cu care se completeaza toate procedurile speciale necontencioase reglementate de Codul de procedura civila si diferite acte normative.
Judecatorii, notarii publici, precum si alte persoane care-si desfasoara activitatea in cadrul unor proceduri speciale necontencioase nu pot fi trase la raspundere penala, cu privire la solutiile pe care le dau, deoarece legea a instituit controlul pe cale judecatoreasca asupra acestora.
In cazul actelor notariale, prin art. 100 din Legea nr. 36/1995, legiuitorul a prevazut ca „actele notariale pot fi atacate de parti sau de orice alte persoane interesate prin actiune in anulare, la instanta judecatoreasca, in conformitate cu prevederile Codului de procedura civila". Fata de aceste prevederi, actele indeplinite in cadrul procedurilor notariale vor putea fi atacate pe calea judecatoreasca, fiind supuse controlului judecatoresc in prima instanta, precum si prin intermediul cailor de atac, respectiv al apelului si al recursului, ceea ce este de natura sa restabileasca raportul de drept, atunci cand au fost incalcate prevederile legii, prin anularea actelor intocmite cu nesocotirea acesteia sau, dimpotriva, sa le mentina pe cele care indeplinesc cerintele legale de fond si de forma. La fel se procedeaza in cazul hotararilor judecatoresti sau a incheierilor date in cadrul procedurilor speciale necontencioase, atunci cand partile sau unele dintre ele le considera netemeinice si nelegale, acestea vor putea uza de caile legale de atac, supunandu-le controlului judiciar pe care il exercita instantele superioare.
La indeplinirea procedurilor speciale necontencioase participa uneori si procurorii, avocatii, consilierii juridici, etc, ale caror sustineri si concluzii nu concorda, intotdeauna, cu solutiile pronuntate de instante, insa, cu toate acestea, nici in cazul lor nu s-a pus problema raspunderii penale pentru infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul. In aceste conditii, este lipsit de logica si de ratiune sa se sustina ca notarul public este singurul specialist susceptibil de a fi subiect activ al acestor infractiuni, pentru activitatea profesionala pe care o indeplineste in cadrul procedurilor speciale necontencioase notariale.
Daca s-ar admite, prin absurd, opinia in sensul ca notarul public este subiect activ al infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, ar insemna sa nu recunoastem existenta practicii notariale, care este de necontestat.
Problemele de drept ce apar in practica judiciara si notariala sunt determinate de dinamica schimbarilor ce au loc in relatiile economice si sociale. Pana la formarea unei practici judiciare si notariale unitare in problemele de drept controversate, este posibil ca solutiile date de notarii publici si de instante sa difere. Or, daca acceptam opinia ca notarul public este subiect activ al infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, aceasta inseamna ca anumite solutii pot fi apreciate in mod subiectiv, ca fiind fapte care intrunesc elementele constitutive ale acestor infractiuni. Aceasta gandire este extrem de periculoasa si daunatoare deoarece in toate sistemele de drept modeme, practica judiciara si cea notariala au avut un rol creator in interpretarea si aplicarea legii. Or, efortul de gandire si investitia de inteligenta in dezvoltarea creatoare a dreptului, izvorate din relatiile judiciare, economice si sociale, nu pot fi caracterizate ca fapte care intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
In momentul de fata, instantele judecatoresti si notarii publici sunt confruntati cu multe probleme de drept controversate in diverse materii cum ar fi: autentificarea unor acte de vanzare-cumparare prin care cetatenii romani, casatoriti cu cetateani straini, dobandesc terenuri; autentificarea actelor de vanzare-cumparare pentru terenurile situate in extravilan; autentificarea actelor de vanzare-cumparare a terenurilor situate in intravilan, dobandite prin constituirea dreptului de proprietate, pe care s-au amplsat case de locuit sau alte constructii; dezbaterea succesiunilor pentru persoanele decedate inainte de 1989 pe numele carora s-a eliberat titlu de proprietate si multe altele. Adoptarea de catre instante sau de catre notarul public a uneia din solutiile posibile, in problemele controversate, exclude cu desavarsire caracterizarea acestora ca infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul, de natura sa atraga raspunderea penala a judecatorului sau a notarului public.
Pentru motivele aratate, judecatorul, notarul public sau alte persoane ce-si desfasoara activitatea in cadrul unor proceduri speciale necontencioase, nu vor putea fi subiecti activi ai infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, pentru solutiile pe care le pronunta in cadrul acestor proceduri.
In practica judiciara se intalnesc cazuri, nu putine la numar, in care actele notariale sunt anulate in mod gresit. Cu titlu de exemplu vom cita doua cazuri. S-a anulat un contract de vanzare-cumparare autentificat, cu motivarea ca este lovit de nulitate, solutie mentinuta in apel, in timp ce in recurs decizia tribunalului a fost casata, iar in fond s-a admis apelul impotriva sentintei judecatoriei care a fost schimbata in totalitate, in sensul ca s-a respins actiunea reclamantei ca neintemeiata. Cu toate ca judecatorii de la instanta de fond si din apel au gresit, indreptarea greselii s-a facut pe calea recursului, fara sa se puna problema raspunderii lor penale sau disciplinare. Daca Curtea de Apel mentinea solutia gresita, notarul public, care a autentificat actul, ar fi fost susceptibil de raspundere civila, si potrivit ultimei opinii si de raspundere penala.
Intr-o alta speta, partile au solicitat autentificarea unui contract de vanzare-cumparare, notarul public respingand insa autentificarea prin incheiere, cu motivarea ca suprafata de teren care forma obiectul vanzarii era adaugata in titlul de proprietate. Vanzatorul a intocmit documentatia cadastrala si a obtinut intabularea dreptului de proprietate in Cartea funciara, cerand din nou autentificarea contractului, insa prin incheiere s-a respins din nou cererea, deoarece solicitandu-se duplicatul titlului de proprietate s-a constatat ca, intr-adevar, acesta era falsificat, prin adaugire. Din cele aratate mai sus, rezulta ca vanzatorul a indus in eroare pe cumparator care dorea sa dobandeasca terenul, pe inginerul care a intocmit documentatia cadastrala, pe specialistul de la Oficiul Judetean de Cadastru, Geodezie si Cartografie care a acordat numarul cadastral pentru un teren inexistent si pe judecatorul de la Biroul de Carte funciara care a intabulat dreptul de proprietate. Daca notarul public n-ar fi observat falsul, care era deosebit de bine realizat si ar fi autentificat contractul de vanzare-cumparare, se putea retine, daca nu o infractiune de serviciu cu intentie, in cel mai fericit caz infractiunea de neglijenta in serviciu prin indeplinirea defectuoasa a indatoririlor de serviciu.
Uneori partile sau tertii recurg si la depunerea unor plangeri penale datorita reglementarilor legale care dau posibilitatea extinderii exagerate a raspunderii penale a notarului public in loc sa recurga la calea civila. In acest fel, partile si tertii se sustrag si de la plata taxei de timbru pe care ar trebui sa o plateasca statului in cazul introducerii unei actiuni civile.
In ceea ce priveste raspunderea notarului public pentru infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale prevazuta de art. 288 C.pen. si infractiunea de fals intelectual prevazuta de art. 289 C.pen., se impun cateva precizari. In cazul infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale in forma simpla prevazuta de art. 288 alin. 1 C.pen., aceasta poate fi savarsita de orice persoana. Infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale in forma calificata prevazuta de art. 288 alin. 2 C.pen. este savarsita de un functionar in exercitiul atributiilor de serviciu. La fel, infractiunea de fals intelectual prevazuta de art. 289 C.pen. se savarseste tot de un functionar aflat in exercitiul atributiilor de serviciu.
Daca este de necontestat ca notarul public nu este functionar public se pune problema daca acesta este functionar potrivit art. 147 alin. 2 C.pen. si, ca urmare, daca poate fi subiect activ al infractiunilor prevazute de art. 288 alin. 2 si art. 289 C.pen.
Credem ca, printr-o interpretare extensiva a art. 147 alin. 2 C.pen., notarul public poate fi asimilat cu functionarul, putand fi subiect activ al infractiunilor fals imaterial in inscrisurile oficiale si fals intelectual. Daca nu acceptam aceasta teza nu-si gasesc nici o explicatie prevederile art. 31 din Legea nr. 36/1995 prtrivit caruia „Notarii publici nu pot fi cercetati, perchezitionati, arestati sau trimisi in judecata penala sau contraventionala fara avizul ministrului justitiei pentru faptele savarsite in legatura cu exercitiul activitatilor profesionale". Or, daca excludem raspunderea penala a notarului public si pentru infractiunile de fals material in inscrisuri oficiale si fals intelectual, inseamna ca in sarcina acesora se poate retine nici o fapta penala.
Fara indoiala ca sub aspectul laturii subiective, infractiunile de fals material in inscrisurile oficiale si fals intelectual trebuie sa fie savarsite cu intentie, adica obiectul activ sa doreasca ori sa accepte producerea rezultatului infractiunii. In motivarea unei decizii penale, instanta suprema a retinut ca notarul public are calitatea de functionar, putand fi subiect activ al infractiunii de fals intelectual, fara sa se faca vreo referire cu privire la vinovatia acestuia, preluindu-se afirmatia din rechizitoriu, potrivit caruia „F.I. si F.G. vand 2.000 mp teren dintr-ul imobil fiilor lor D.I. si D.N., desi nu a existat vointa expresa a vanzatorilor de a instraina, semnaturile de pe act neapartinandu-le". Or, in conditiile in care s-a facut vanzarea, trebuia sa se stabileasca cine a executat semnaturile vanzatorilor pe act, in ce imprejurari si daca notarul n-a fost indus in eroare. Totodata, instanta avea obligatia sa stabileasca daca fapta de alterare a adevarului s-a savarsit de notarul public cu vinovatie, sub forma intentiei, deoarece alterarea adevarului din culpa nu constituie infractiune.
Cu privire la infractiunea de fals intelectual prevazuta de art. 289 C.pen., se poate retine in sarcina notarului public, consideram ca se impune cu necesitate sa se tina seama de specificul activitatii notariale.
Este indeobste cunoscut ca, in cadrul procedurii speciale necontencioase a autentificarii actelor, este posibil ca vanzatorul sa foloseasca manopere dolosive recurgand la falsificarea documentatiei care sta la baza intocmirii actului, inducand in eroare atat pe cumparator, cat si pe notarul public care redacteaza si autentifica actul. Alteori, vanzatorul solicita autentificarea unor acte de instrainare pe baza unui titlu de proprietate desfiintat, imprejurare pe care nu o aduce la cunostinta notarului si a cumparatorului. Asemenea situatii se pot ivi si in cazul autentificarii unor acte de garantie.
In unele cazuri inducerea in eroare a notarului public se face de catre pretinsi mandatari prin folosirea unor procuri false. Alteori sunt sustrase de la proprietari, prin diferite mijloace, actele de proprietate ale acestora, pe care le falsifica, recurgand la incheierea unor acte. Alteori, se sustrag atat actele proprietarilor, cat si actele de identitate ale acestora, schimbandu-se doar fotografia din actele de identitate ale proprietarilor. De aceea, cu deplin temei s-a aratat in literatura juridica ca „notarul public trebuie sa faca tot ceea ce este posibil pentru a se asigura de identitatea partilor, dar in masura in care se afla in eroare ori este indus in eroare nu se poate retine in sarcina sa infractiunea de fals intelectual.
Manoperele de inducere in eroare a notarului public pot avea loc si in cadrul procedurii speciale necontencioase succesorale notariale, cand unii mostenitori induc in eroare pe notarul public cu privire la numarul mostenitorilor si la masa succesorala a defunctului, obtinand un certificat de mostenitor care nu reflecta realitatea. ?i in asemenea cazuri, cei lezati in drepturi vor avea deschisa calea unor actiuni la instanta civila pentru anularea certificatului de mostenitor.
Este de subliniat ca, spre deosebire de alti specialisti care-si desfasoara activitatea in domeniul dreptului, cum ar fi judecatorii, procurorii, avocatii, consilierii juridici, etc. legiuitorul a instituit pentru notarii publici o raspundere civila, bineinteles, daca sunt indeplinite conditiile generale ale acestei forme de raspundere juridica.
In cazul in care notarul public savarseste o abatere in legatuia cu modul de indeplinire a sarcinilor profesionale, acesta va raspunde disciplinar, iar in functie de gravitatea abaterii, se va putea dispune suspendarea lui din functie sau chiar excluderea din profesie.
Cazul cel mai tipic al infractiunii de fals intelectual prevazuta de art. 289 C.pen. este acela in care notarul public atesta ca o persoana s-a prezentat in fata sa si ca a semnat un act, cu toate ca in realitate aceasta nu a fost prezenta. Chiar si in asemenea cazuri trebuie sa se stabileasca daca notarul public n-a fost indus in eroare prin substituirea de persoane si daca buna lui credinta n-a fost inselata.
Din majoritatea plangerilor penale depuse la parchetele de pe langa curtile de apel, prin care notarilor publici li se imputa savarsirea unor infractiuni de fals intelectual, rezulta ca autentificarea actelor si eliberarea certificatelor de mostenitor, in cauzele respective, s-a facut prin inducerea in eroare a notarilor publici, in imprejurarile aratate mai sus.
Partile sau tertii abuzeaza de calea plangerii penale, deoarece acestia nu fac nici o cheltuiala, iar cercetarea si administrarea probelor cade in sarcina exclusiva a procurorului. Prin modul cum procedeaza partile si tertii, este evident ca acestia isi exercita abuziv drepturile procedurale deoarece verificarea valabilitatii unui act juridic trebuie sa se faca in cadrul unui proces civil. In cazul inscrisurilor autentificate de notarul public, acestea fac dovada deplina pana la inscrierea in fals, care trebuie sa se faca personal sau prin mandatar cu procura speciala, pentru a-si angaja raspunderea, deoarece daca inscrierea in fals nu se dovedeste, partea este pasibila de pedeapsa pentru infractiunea de denuntare calomnioasa prevazuta de art. 259 C.pen..
Fata de cele aratate, mai sus si in conditiile in care pentru notarii publici s-a stabilit prin lege o raspundere civila si pentru cea mai mica culpa - culpa levissima - consideram ca extinderea in mod artificial a raspunderii penale asupra acestora pentru fapte care nu au un asemenea caracter se situeaza in afara cadrului legal.
Puclicat in Revista Dreptul nr.8/2000
Intr-o opinie s-a sustinut ca notarul public poate fi subiect activ al infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, cu motivarea ca aceasta indeplineste un serviciu public, avand calitatea de functionar public. Potrivit acestei opinii, notarul public este susceptibil de a raspunde penal pentru urmatoarele infractiuni: abuz in serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.pen.), abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi (art. 247 C.pen.), abuz in serviciu contra intereselor publice (art. 248 C.pen.), abuz in serviciu in forma calificata (art. 248’ C.pen.), neglijenta in serviciu (art. 249 C.pen.), purtare abuziva (art. 250 C.pen.), luare de mita (art. 254 C.pen.), primirea de foloase necuvenite (art. 256 C.pen.). Tot in sensul acestei, opinii s-a aratat, fara nici o motivare, ca „Persoana care are calitatea de notar public poate raspunde penal atat pentru faptele care au legatura, cat si pentru faptele care nu au legatura cu exercitiul functiei de notar public".
S-a exprimat si opinia ca notarul public poate fi si subiect activ al infractiunilor de fals material in inscrisuri oficiale, prevazute de art. 288 C.pen. si fals intelectual prevazuta de art. 289 C.pen., deoarece avand calitatea de functionar public sau functionar poate fi subiect activ al acestor infractiuni.
Cu privire la faptele aratate mai sus practica judiciara este contradictorie, pronuntandu-se solutii in sensul ca notarul public nu are calitate de functionar, precum si solutii in sensul ca aceasta are calitatea de functionar in acceptiunea art. 150 alin. 2 C.pen., art. 289 C.pen. si art. 147 C.pen., situatie in care aceasta poate fi subiect activ al infractiunii de fals intelectual. S-a exprimat si opinia, potrivit careia, notarul public nu raspunde penal pentru nici o infractiune de serviciu sau in legatura cu serviciul, cu motivarea ca o atare infractiune presupune existenta unui serviciu in cadrul caruia functionarul isi exercita atributiile, iar ca obiect juridic specific relatiile sociale referitoare la bunul mers al activitatii serviciului in cadrul caruia isi desfasoara activitatea functionarul public, presupune o subordonare ierarhica in baza unui contract de munca, primirea unui salariu, insarcinarea in serviciul unei unitati, caracterul administrativ al acestei insarcinari, supunerea unei discipline, etc.. Cu aceeasi motivare s-a sustinut ca notarul public nu poate fi subiect activ nici al infractiunii de fals intelectual prevazuta de art. 289 C.pen. pentru ca nu are calitatea de functionar si nu actioneaza asupra unui inscris oficial, care potrivit art. 150 alin. 2 C.pen. trebuie sa emane sau sa apartina unei unitati la care se refera art. 145 C.pen. or, notarul public, emite anumite acte fara sa fie incadrat in serviciul unei persoane juridice de drept public.
Pentru motivele aratate mai sus si pentru cele pe care le vom arata in continuare, consideram ca notarul public nu poate fi subiect activ al infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
Fata de continutul Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici este de necontestat ca notarul public nu este functionar public deoarece, asa cum bine s-a subliniat in literatura juridica, functionarul public se afla intr-un raport de serviciu (raport de munca) cu o institutie publica, primeste un salariu, are anumite atributii si sarcini de serviciu ce trebuie realizate, este subordonat fata de angajator, are dreptul la despagubire daca a suferit o paguba in timpul indeplinirii sarcinilor de serviciu, etc.. Ca urmare, aceste elemente caracteristice, care definesc pe functionarul public, nu se regasesc in cazul notarului public.
Caracterizarea unor fapte penale de natura celor in discutie, nu se poate face numai prin prisma prevederilor din Codul penal, facand abstractie de reglementarile din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale, Legea nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici si legislatia civila in general. Numai tinand seama si de aceste reglementari putem face o diferentiere intre raspunderea penala si celelalte forme de raspundere juridica si sa stabilim conditiile in care notarul public poate raspunde penal.
Notarul public isi indeplineste sarcinile profesionale in cadrul unor proceduri speciale necontencioase notariale, reglementate prin Legea nr. 36/1995, a notarilor publici si a activitatii notariale. Cele mai importante acte, prin consecintele pe care le produc pe plan judiciar, economic si social, se indeplinesc de catre notarul public in cadrul procedurii de autentificare a actelor si a procedurii succesorale notariale. Procedurile speciale necontencioase notariale nu sunt singurele proceduri speciale necontencioase din legislatia noastra procesuala, deoarece Codul de procedura civila, si unele legi speciale, reglementeaza diferite proceduri speciale necontencioase, acestea fiind indeplinite de judecatori, de notarii publici, precum si de persoane numite sau desemnate sa indeplineasca unele proceduri speciale necontencioase.
Reglementarea-cadru a procedurilor necontencioase se face de Codul de procedura civila, in Cartea a III-a, intitulata „Dispozitii generale privitoare la procedurile necontencioase" - art. 331-338 - ce constituie dreptul comun necontencios, cu care se completeaza toate procedurile speciale necontencioase reglementate de Codul de procedura civila si diferite acte normative.
Judecatorii, notarii publici, precum si alte persoane care-si desfasoara activitatea in cadrul unor proceduri speciale necontencioase nu pot fi trase la raspundere penala, cu privire la solutiile pe care le dau, deoarece legea a instituit controlul pe cale judecatoreasca asupra acestora.
In cazul actelor notariale, prin art. 100 din Legea nr. 36/1995, legiuitorul a prevazut ca „actele notariale pot fi atacate de parti sau de orice alte persoane interesate prin actiune in anulare, la instanta judecatoreasca, in conformitate cu prevederile Codului de procedura civila". Fata de aceste prevederi, actele indeplinite in cadrul procedurilor notariale vor putea fi atacate pe calea judecatoreasca, fiind supuse controlului judecatoresc in prima instanta, precum si prin intermediul cailor de atac, respectiv al apelului si al recursului, ceea ce este de natura sa restabileasca raportul de drept, atunci cand au fost incalcate prevederile legii, prin anularea actelor intocmite cu nesocotirea acesteia sau, dimpotriva, sa le mentina pe cele care indeplinesc cerintele legale de fond si de forma. La fel se procedeaza in cazul hotararilor judecatoresti sau a incheierilor date in cadrul procedurilor speciale necontencioase, atunci cand partile sau unele dintre ele le considera netemeinice si nelegale, acestea vor putea uza de caile legale de atac, supunandu-le controlului judiciar pe care il exercita instantele superioare.
La indeplinirea procedurilor speciale necontencioase participa uneori si procurorii, avocatii, consilierii juridici, etc, ale caror sustineri si concluzii nu concorda, intotdeauna, cu solutiile pronuntate de instante, insa, cu toate acestea, nici in cazul lor nu s-a pus problema raspunderii penale pentru infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul. In aceste conditii, este lipsit de logica si de ratiune sa se sustina ca notarul public este singurul specialist susceptibil de a fi subiect activ al acestor infractiuni, pentru activitatea profesionala pe care o indeplineste in cadrul procedurilor speciale necontencioase notariale.
Daca s-ar admite, prin absurd, opinia in sensul ca notarul public este subiect activ al infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, ar insemna sa nu recunoastem existenta practicii notariale, care este de necontestat.
Problemele de drept ce apar in practica judiciara si notariala sunt determinate de dinamica schimbarilor ce au loc in relatiile economice si sociale. Pana la formarea unei practici judiciare si notariale unitare in problemele de drept controversate, este posibil ca solutiile date de notarii publici si de instante sa difere. Or, daca acceptam opinia ca notarul public este subiect activ al infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, aceasta inseamna ca anumite solutii pot fi apreciate in mod subiectiv, ca fiind fapte care intrunesc elementele constitutive ale acestor infractiuni. Aceasta gandire este extrem de periculoasa si daunatoare deoarece in toate sistemele de drept modeme, practica judiciara si cea notariala au avut un rol creator in interpretarea si aplicarea legii. Or, efortul de gandire si investitia de inteligenta in dezvoltarea creatoare a dreptului, izvorate din relatiile judiciare, economice si sociale, nu pot fi caracterizate ca fapte care intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
In momentul de fata, instantele judecatoresti si notarii publici sunt confruntati cu multe probleme de drept controversate in diverse materii cum ar fi: autentificarea unor acte de vanzare-cumparare prin care cetatenii romani, casatoriti cu cetateani straini, dobandesc terenuri; autentificarea actelor de vanzare-cumparare pentru terenurile situate in extravilan; autentificarea actelor de vanzare-cumparare a terenurilor situate in intravilan, dobandite prin constituirea dreptului de proprietate, pe care s-au amplsat case de locuit sau alte constructii; dezbaterea succesiunilor pentru persoanele decedate inainte de 1989 pe numele carora s-a eliberat titlu de proprietate si multe altele. Adoptarea de catre instante sau de catre notarul public a uneia din solutiile posibile, in problemele controversate, exclude cu desavarsire caracterizarea acestora ca infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul, de natura sa atraga raspunderea penala a judecatorului sau a notarului public.
Pentru motivele aratate, judecatorul, notarul public sau alte persoane ce-si desfasoara activitatea in cadrul unor proceduri speciale necontencioase, nu vor putea fi subiecti activi ai infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul, pentru solutiile pe care le pronunta in cadrul acestor proceduri.
In practica judiciara se intalnesc cazuri, nu putine la numar, in care actele notariale sunt anulate in mod gresit. Cu titlu de exemplu vom cita doua cazuri. S-a anulat un contract de vanzare-cumparare autentificat, cu motivarea ca este lovit de nulitate, solutie mentinuta in apel, in timp ce in recurs decizia tribunalului a fost casata, iar in fond s-a admis apelul impotriva sentintei judecatoriei care a fost schimbata in totalitate, in sensul ca s-a respins actiunea reclamantei ca neintemeiata. Cu toate ca judecatorii de la instanta de fond si din apel au gresit, indreptarea greselii s-a facut pe calea recursului, fara sa se puna problema raspunderii lor penale sau disciplinare. Daca Curtea de Apel mentinea solutia gresita, notarul public, care a autentificat actul, ar fi fost susceptibil de raspundere civila, si potrivit ultimei opinii si de raspundere penala.
Intr-o alta speta, partile au solicitat autentificarea unui contract de vanzare-cumparare, notarul public respingand insa autentificarea prin incheiere, cu motivarea ca suprafata de teren care forma obiectul vanzarii era adaugata in titlul de proprietate. Vanzatorul a intocmit documentatia cadastrala si a obtinut intabularea dreptului de proprietate in Cartea funciara, cerand din nou autentificarea contractului, insa prin incheiere s-a respins din nou cererea, deoarece solicitandu-se duplicatul titlului de proprietate s-a constatat ca, intr-adevar, acesta era falsificat, prin adaugire. Din cele aratate mai sus, rezulta ca vanzatorul a indus in eroare pe cumparator care dorea sa dobandeasca terenul, pe inginerul care a intocmit documentatia cadastrala, pe specialistul de la Oficiul Judetean de Cadastru, Geodezie si Cartografie care a acordat numarul cadastral pentru un teren inexistent si pe judecatorul de la Biroul de Carte funciara care a intabulat dreptul de proprietate. Daca notarul public n-ar fi observat falsul, care era deosebit de bine realizat si ar fi autentificat contractul de vanzare-cumparare, se putea retine, daca nu o infractiune de serviciu cu intentie, in cel mai fericit caz infractiunea de neglijenta in serviciu prin indeplinirea defectuoasa a indatoririlor de serviciu.
Uneori partile sau tertii recurg si la depunerea unor plangeri penale datorita reglementarilor legale care dau posibilitatea extinderii exagerate a raspunderii penale a notarului public in loc sa recurga la calea civila. In acest fel, partile si tertii se sustrag si de la plata taxei de timbru pe care ar trebui sa o plateasca statului in cazul introducerii unei actiuni civile.
In ceea ce priveste raspunderea notarului public pentru infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale prevazuta de art. 288 C.pen. si infractiunea de fals intelectual prevazuta de art. 289 C.pen., se impun cateva precizari. In cazul infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale in forma simpla prevazuta de art. 288 alin. 1 C.pen., aceasta poate fi savarsita de orice persoana. Infractiunea de fals material in inscrisuri oficiale in forma calificata prevazuta de art. 288 alin. 2 C.pen. este savarsita de un functionar in exercitiul atributiilor de serviciu. La fel, infractiunea de fals intelectual prevazuta de art. 289 C.pen. se savarseste tot de un functionar aflat in exercitiul atributiilor de serviciu.
Daca este de necontestat ca notarul public nu este functionar public se pune problema daca acesta este functionar potrivit art. 147 alin. 2 C.pen. si, ca urmare, daca poate fi subiect activ al infractiunilor prevazute de art. 288 alin. 2 si art. 289 C.pen.
Credem ca, printr-o interpretare extensiva a art. 147 alin. 2 C.pen., notarul public poate fi asimilat cu functionarul, putand fi subiect activ al infractiunilor fals imaterial in inscrisurile oficiale si fals intelectual. Daca nu acceptam aceasta teza nu-si gasesc nici o explicatie prevederile art. 31 din Legea nr. 36/1995 prtrivit caruia „Notarii publici nu pot fi cercetati, perchezitionati, arestati sau trimisi in judecata penala sau contraventionala fara avizul ministrului justitiei pentru faptele savarsite in legatura cu exercitiul activitatilor profesionale". Or, daca excludem raspunderea penala a notarului public si pentru infractiunile de fals material in inscrisuri oficiale si fals intelectual, inseamna ca in sarcina acesora se poate retine nici o fapta penala.
Fara indoiala ca sub aspectul laturii subiective, infractiunile de fals material in inscrisurile oficiale si fals intelectual trebuie sa fie savarsite cu intentie, adica obiectul activ sa doreasca ori sa accepte producerea rezultatului infractiunii. In motivarea unei decizii penale, instanta suprema a retinut ca notarul public are calitatea de functionar, putand fi subiect activ al infractiunii de fals intelectual, fara sa se faca vreo referire cu privire la vinovatia acestuia, preluindu-se afirmatia din rechizitoriu, potrivit caruia „F.I. si F.G. vand 2.000 mp teren dintr-ul imobil fiilor lor D.I. si D.N., desi nu a existat vointa expresa a vanzatorilor de a instraina, semnaturile de pe act neapartinandu-le". Or, in conditiile in care s-a facut vanzarea, trebuia sa se stabileasca cine a executat semnaturile vanzatorilor pe act, in ce imprejurari si daca notarul n-a fost indus in eroare. Totodata, instanta avea obligatia sa stabileasca daca fapta de alterare a adevarului s-a savarsit de notarul public cu vinovatie, sub forma intentiei, deoarece alterarea adevarului din culpa nu constituie infractiune.
Cu privire la infractiunea de fals intelectual prevazuta de art. 289 C.pen., se poate retine in sarcina notarului public, consideram ca se impune cu necesitate sa se tina seama de specificul activitatii notariale.
Este indeobste cunoscut ca, in cadrul procedurii speciale necontencioase a autentificarii actelor, este posibil ca vanzatorul sa foloseasca manopere dolosive recurgand la falsificarea documentatiei care sta la baza intocmirii actului, inducand in eroare atat pe cumparator, cat si pe notarul public care redacteaza si autentifica actul. Alteori, vanzatorul solicita autentificarea unor acte de instrainare pe baza unui titlu de proprietate desfiintat, imprejurare pe care nu o aduce la cunostinta notarului si a cumparatorului. Asemenea situatii se pot ivi si in cazul autentificarii unor acte de garantie.
In unele cazuri inducerea in eroare a notarului public se face de catre pretinsi mandatari prin folosirea unor procuri false. Alteori sunt sustrase de la proprietari, prin diferite mijloace, actele de proprietate ale acestora, pe care le falsifica, recurgand la incheierea unor acte. Alteori, se sustrag atat actele proprietarilor, cat si actele de identitate ale acestora, schimbandu-se doar fotografia din actele de identitate ale proprietarilor. De aceea, cu deplin temei s-a aratat in literatura juridica ca „notarul public trebuie sa faca tot ceea ce este posibil pentru a se asigura de identitatea partilor, dar in masura in care se afla in eroare ori este indus in eroare nu se poate retine in sarcina sa infractiunea de fals intelectual.
Manoperele de inducere in eroare a notarului public pot avea loc si in cadrul procedurii speciale necontencioase succesorale notariale, cand unii mostenitori induc in eroare pe notarul public cu privire la numarul mostenitorilor si la masa succesorala a defunctului, obtinand un certificat de mostenitor care nu reflecta realitatea. ?i in asemenea cazuri, cei lezati in drepturi vor avea deschisa calea unor actiuni la instanta civila pentru anularea certificatului de mostenitor.
Este de subliniat ca, spre deosebire de alti specialisti care-si desfasoara activitatea in domeniul dreptului, cum ar fi judecatorii, procurorii, avocatii, consilierii juridici, etc. legiuitorul a instituit pentru notarii publici o raspundere civila, bineinteles, daca sunt indeplinite conditiile generale ale acestei forme de raspundere juridica.
In cazul in care notarul public savarseste o abatere in legatuia cu modul de indeplinire a sarcinilor profesionale, acesta va raspunde disciplinar, iar in functie de gravitatea abaterii, se va putea dispune suspendarea lui din functie sau chiar excluderea din profesie.
Cazul cel mai tipic al infractiunii de fals intelectual prevazuta de art. 289 C.pen. este acela in care notarul public atesta ca o persoana s-a prezentat in fata sa si ca a semnat un act, cu toate ca in realitate aceasta nu a fost prezenta. Chiar si in asemenea cazuri trebuie sa se stabileasca daca notarul public n-a fost indus in eroare prin substituirea de persoane si daca buna lui credinta n-a fost inselata.
Din majoritatea plangerilor penale depuse la parchetele de pe langa curtile de apel, prin care notarilor publici li se imputa savarsirea unor infractiuni de fals intelectual, rezulta ca autentificarea actelor si eliberarea certificatelor de mostenitor, in cauzele respective, s-a facut prin inducerea in eroare a notarilor publici, in imprejurarile aratate mai sus.
Partile sau tertii abuzeaza de calea plangerii penale, deoarece acestia nu fac nici o cheltuiala, iar cercetarea si administrarea probelor cade in sarcina exclusiva a procurorului. Prin modul cum procedeaza partile si tertii, este evident ca acestia isi exercita abuziv drepturile procedurale deoarece verificarea valabilitatii unui act juridic trebuie sa se faca in cadrul unui proces civil. In cazul inscrisurilor autentificate de notarul public, acestea fac dovada deplina pana la inscrierea in fals, care trebuie sa se faca personal sau prin mandatar cu procura speciala, pentru a-si angaja raspunderea, deoarece daca inscrierea in fals nu se dovedeste, partea este pasibila de pedeapsa pentru infractiunea de denuntare calomnioasa prevazuta de art. 259 C.pen..
Fata de cele aratate, mai sus si in conditiile in care pentru notarii publici s-a stabilit prin lege o raspundere civila si pentru cea mai mica culpa - culpa levissima - consideram ca extinderea in mod artificial a raspunderii penale asupra acestora pentru fapte care nu au un asemenea caracter se situeaza in afara cadrului legal.